SELEMIX® SE REINVENTEAZĂ

SELEMIX®, marca de prestigiu a PPG destinată vopselelor pentru industria ușoară (LIC) și-a lansat noua imagine de prezentare. În plus, pentru a se ridica la nivelul așteptărilor impuse de sloganul “Partenerul tău de succes”, Selemix le oferă acum clienților o documentație coloristică online mult extinsă. Aceste deziderate se concretizează prin noua aplicație și pagina web nou creată.

Motivul pentru care marca Selemix a trecut prin această transformare este explicat de Sara Fanciano, actualul Director CEMTA și fostul manager al Diviziei de dezvoltare pentru industria ușoară/vehicule comerciale: “Misiunea noastră este să fim partenerul preferat al clienților din industria ușoară. Acest scop poate fi atins dacă oferim soluții profitabile clienților noștri și produse competitive pentru distribuitorii noștri. În prezent, renumele unei mărci și interacțiunea directă reprezintă factori cheie în alegerea pe care clienții o fac.“

Echipele de marketing și dezvoltare de la Selemix au efectuat un studiu de lungă durată pentru a identifica principalele probleme pe care le întâmpină distribuitorii și utilizatorii finali. În urma acestui studiu, au fost trasate strategii de dezvoltare care să preîntâmpine aceste probleme.

NOUA STATEGIE DE COMUNICARE ȘI PROMOVARE

​“Selemix se preocupă de toți partenerii implicați, inclusiv de distribuitori, întrucât aceștia lucrează direct cu utilizatorii produselor și asigură realizarea unor lucrări de retuș impecabile și rezistente de fiecare dată. Implicarea noastră nu se rezumă doar la livrarea de produse, ci urmărește în mod direct metodele prin care clienții noștri pot atinge o profitabilitate maximă,”afirmă Sara Fanciano.

​​​“Am înțeles pe deplin că cel mai mare avantaj al nostru, atât la nivel intern, cât și la nivel extern este consultanța tehnică pe care o oferim clienților. Totuși, acest aspect nu a fost promovat suficient,” afirmă Alberto Gonzalez, Director de marketing EMEA la PPG Refinish.

 

Noul slogan “Partenerul tău de succes” subliniază implicarea direct a mărcii în deservirea nevoilor reale și în permanentă schimbare ale clienților. Campania de promovare a mărcii pune accentul pe colaborarea dintre tehnicieni și conducere în rezolvarea problemelor zilnice, având în Selemix un partener de încredere.  Noua strategie de promovare va fi prezentă și pe aplicațiile de socializare ale PPG.  În plus, pagina web Selemix a fost regândită integral pentru a corespunde noii viziuni de marcă.

 

 

 

Produsele Selemix îmbină acum în mod plăcut fondul de culoare neagră cu noua siglă desenată cu argintiu metalizat. Noua siglă este o restilizare a vechiului cub 3D, dar a abandonat vechea combinație de culori, cu albastru și portocaliu.

O EXPERIENȚĂ NOUĂ PENTRU CLIENȚI

Rezultatele studiul au condus la îmbunătățiri care privesc produsele și prezentarea acestora. Codurile lungi, necesare pentru procesarea comenzilor, au fost mutate pe spatele ambalajului. Pe partea frontala a ambalajului au rămas codurile scurte, astfel încât clienții să identifice și să rețină mai ușor produsele. Instrucțiunile de utilizare aflate pe partea din spate a ambalajului, precum și Fișele tehnice au fost simplificare de asemenea, fiind regândite pentru a simplifica munca utilizatorului final.

 

Principala inovație rămâne aplicația nou lansată pentru produse. Utilizatorul poate scana codul de bare de pe eticheta produsului sau poate căuta un produs după denumire sau cod cu ajutorul acestei aplicații.  Pe baza căutării, utilizatorul primește cele mai recente informații despre produs și instrucțiuni de utilizare succinte. Aplicația PPG este gratuită, fiind disponibilă pentru Android și iOS. Aplicația va fi disponibilă pentru descărcare începând de la jumătatea lunii noiembrie.

 

Alberto a concluzionat: “Clienții mărcii Selemix pot fi siguri că vor urma și alte îmbunătățiri. Cu ajutorul unei imagini de marcă regândite și a documentației coloristice digitale, stabilim un nou reper în demersul nostru de a deveni  marca preferată a clienților din industria ușoară.”